Istoria reprezinta principalul mijloc de identificare a unui popor.Are o existenta eterna,este plina de adevar ,face parte din noi si apartine trecutului
stramosilor nostri. Domnitorii fac parte dintre cei care au pus bazele istoriei noastre ca si popor. Au contribuit la formarea poporului si a tarii.Datorita devotamentului lor poporul este solid si unit.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. 31 ianuarie 1418), voievod al Țării Românești între 23 septembrie 1386 -

noiembrie 1394 sau mai 1395; și încă odată între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418, a fost un domnitor al Țării Românești.
El a fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386^[1]. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub numele Mircea cel Mare.^[2]
Familia domnitorului

Mircea şi Mihail în bolniţa mănăstirii Cozia

Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii acesteia din urmă există mai multe păreri între istorici. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele^[3]:

• Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii (sec. al XVII-lea). Totuși, cea de-a patra fiică a cneazului s-a căsătorit cu Nicolae de Gara în 1387^[4].
• Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga^[5], o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot. P. P. Panaitescu argumentează că acest nume este unul monastic ortodox, iar Mircea este despot în virtutea stăpânirii sale în Dobrogea^[6].
• Doamna Calinichia este una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul călugăririi^[7].
• Doamna Calinichia este originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deține acolo^[3][8].

Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet. Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană din Carintia^[9][10]. Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea și Vladislav Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly^[11]. Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru^[12]. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață.

Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca^[13].
Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov.
Mircea a avut mai mulți fii, căci - spun Ducas și Chalkokondyl - „ducând o viață liberală, a avut mulți copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat la domnie în 1408, moare în 1420. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Prasnaglava (m. 1427?), Alexandru Aldea (m. 1436?) și Vlad Dracul (m. 1447). Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) și încă o fată (căsătorită cu sultanul Musa Celebi) al cărei nume nu este cunoscut.
Dintre nepoții lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să și domnească, Ioan aflat în 1397 la Raguza și probabil Vlad Uzurpatorul. Anumiți istorici îl consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu, deci frate cu Mircea^[14]

Vlad Țepeș

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 și 1476.^[1]

Familia. Considerații generale

^{S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania[2], ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul și al unei nobile transilvănene.
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei[1], verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea I cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.[1]
În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitate și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Datorită conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică.
În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului} Familia. Considerații generale
S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania^[2], ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul și al unei nobile transilvănene.
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei^[1], verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea I cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.^[1]
În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitate și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Datorită conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică.
În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa. Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parțial Ungaria, parțial România, Bulgaria, Albania și Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porțile Vienei, al cărei asediu eșuează. În acest context istoric, Vlad Țepeș a luptat pentru a-și apăra domnia și țara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte și execuțiile și supliciile cu caracter exemplar și de intimidare

Stefan cel Mare

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504,Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune op să iasă."

Mihai Viteazu

Mihai Viteazul (1593 – 1601)

S-a născut în anul 1557 , fiind fiul domnitorului                                                                                            Ţării Româneşti Pătraşcu cel Bun (1554 – 1557) . S-a stabilit în Oltenia prin anul 1580 , apoi a avansat în funcţii , între anii 1588 şi 1593 , fiind Ban de Mehedinţi , apoi mare stolnic , mare postelnic şi mare ban . A deţinut un domeniu însemnat format din 129 de sate şi 20 de posesiuni în altele . În luna octombrie 1593 M. a ajuns pe tronul Ţării Româneşti . Dorinţa sa era de a declanşa lupta antiotomană , în condiţiile în care şi principele transilvaniat Sigismund Bathory a încheiat un tratat cu Imperiul Habsburgic în vederea luptei împotriva sultanului , iar domnul Moldovei Aron Tiranul , realizase acelaşi lucru în august 1594 . M. însă , fiind considerat om al otomanilor , nu a fost privit , la îneput , cu încrederea şi pentru a putea fi primit în Liga Creştină , a declarat lupta antiotomană în toamnă anul 1594 . La Bucureşti , la 13 noiembrie 1594,M. i-a ucis pe toţi trădătorii levantini şi a masacrat garda otomană care avea menirea sa în supraveghere . Au urmat în lunile decembrie 1594 şi ianuarie 1595 , victoriile asupr otomanilor la Dunăre , precum cele de la Piua Petrei, Hârşia , Silistra , Rusciuk . La acestea s-au adăugat şi viitoarele obţinute de fraţii Buzeşti şi de Radu Calamfirescu la Putineiu şi Stăneşti şi de paharnicul Manta la şerpăteşti . Dar acţiunile lui M. se desfăşurau în condiţiile în care principele transilvanian urmarea sa şi impună suzeranitatea asupra Ţării Romîneşti . Reuşise acest lucru în Moldova , în august 1594 unde domnitorul Aron Tiranul recunoscuse suzeranitatea principelui transilvanian .

Astfel , după companiile militare de la sfîrşitul anului 1594 şi de la începutul anului 1595 , M. căuta aliaţi în lupta antiotomană şi a trimis o delegaţie deboieri condusă de mitropolitul Eftimie la Sigismund . Tratatul încheiat

1. la Alba – Iulia la 20 mai 1595 , în numele domnitorului , era defavorabil lui M., deoarece boierii au acceptat ca Sigismund Bathory să fie suzeranul Ţării Româneşti în schimbul ajutorului otomanilor şi al subordonării Bisericii Ortodoxe din Transilvania faţă de Mitropolia Ţării Româneşti . Deşi devenea vasul al lui Sigismand , M. a acceptat acest tratat , deoarece avea nevoie de ajutorul în lupta antiotomană , în condiţiile în care otomanii se pregăteau să intervină în Ţara Românească . În august 1595 , o oaste otomană condusă de Sinan – Paşa a trecut Dunăre şi a înaintat spre Bucureşti M., cu oastea sa de aproximativ 20000 de ostaşi (cam tot atât aveau şi otomanii) a aşteptat-o pe cea comandată de Sinan-Paşa la Călugăreni . Domniorul era ajutat de transilvanianul Albert Kiraly , care comanda 2000 de ostaşi . La Călugăreni . M. a reuşit să obţină o victorie importantă asupra oştirii otomane , ştiind să profit de condiţiile prielnice de acolo . Avînd nevoie de întăriri , M. s-a retras spre munţi , aşteptînd ajutor de la Sigismund Bathary . În acest timp , oastea lui Sinan-Paşa a intrat în Bucureşti şi Tîrgoveşti şi a început organizarea Ţării Româneşti ca paşalâc . Situaţia se complicase şi în Moldova , unde polonii l-au înlăturat de pe tron pe Ştefan Răzvan şi l-au înlocuit cu Iermia Movilă . Dar în octombrie 1595 , soseau ajutorul militar al lui Sigismund Bathary , de aproximativ 23000 de ostaşi .             

Alexandru Ioan Cuza

               Alexandru Ioan Cuza provenea dintr-o veche familie moldoveana din partile Falciului, tinutul de dealuri si de vii si faneti care se intindea spre sud-est de tinutul IASILOR.Tatal lui Alexandru Cuza, Ioan a ocupat diferite dregatorii:spatar, ispravnic, de Covurlui si de Falciu in afara de mosia de bastina, Barboşii din tinutul Falciului, mai avea mosia Bujorul , o parte din mosia de Deleni si o casa in Galati.Mama lui Alexandru Cuza, Sultana, sotia lui Ioan era nascuta Cozadini dintr-o familie de origine greco-iltaliana, din Constantinopol dar românanizata.Sultana stia limba greaca;de la ea a invatat-o si Cuza copil fiind.

Al.Ioan Cuza s-a nascut la 20 martie 1820 la Barlad.A invatat pana in 1831 la pensionul francez al lui Victor Cuenin, la Iasi unde a avut colegi pe cativa din viitori sai colaboratori:Mihail(Mihalache)Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz,pe verii sai primari Nicolae,Ioan si Panaite Docan precum si pe viitorul mare artist Matei Millo. E trimis apoi la Paris unde isi aia bacalaureat in litere, diploma iscalita de Franćoise Guizot ministrul instructiunii publice, fiind din 8 decembrie 1835.

Îl atragea medicina, dar spectacolul salii de disectie l-a facut sa renunte si sa se inscrie la drept.N-a ispravit insa facultatea;a devenit in schimb membru al Societatii economistilor din Paris.

Reintors in tara, intra in armata cu gradul de cadet adica aspirant la ofiter la 15 septembrie 1837.Si-a dat demisia din armata in 1840 la 8 februarie.In 1842 luna februarie este numit prezident al Judecatoriei tinutului Covurlui unde ramane pana in 1845 .Al.I.Cuza s-a casatorit la 30 aprilie 1844 cu Elena Rosetti-Solescu, fiica postelnicului Iordache si a Ecaterinei nascuta Sturdza.

La 1848, Al.I.Cuza a fost in primele randuri.A luat cuvantul la adunarea de la hotelul "Petersburg"din Iasi la 27 martie, cerand infaptuirea de reforme.Este arestat cu alti fruntasi ai miscarii, inchisi in cazarma si brutalizati - in aceasta imprejurare capata viitorul domn o rana la picior de care va suferi multa vreme - 13 dintre ei, inclusiv Cuza fiind trimis la Galati de unde urmau sa ajunga in Turcia.Suiti intr-o barca, aceasta in loc sa ajunga la Macin, se indreapta insa spre Braila ca urmare a faptului ca marinarii greci, supusi englezii au fost cumparati prin intermediul consului englez local.Din Braila, cu pasapoarte austriece exilatii au trecut in Transilvania.Cuza participa astfel la marea intrunire de la Blaj din 3-5 mai 1848 unde a vazut multimea taranilor veniti din toate partile Transilvaniei si a auzit cuvantul lui Simion Barnuţiu si Avram Iancu.De aici a plecat in Bucovina unde a facut parte impruna cu Costache Negri si altii din Comitetul revolutionar moldovean din iunie 1848.Din Bucovina - intre timp izbucnea holera - Cuza pleaca la Viena , de aici la Paris apoi la Constantinopol de unde a pornit spre tara insotind pe noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, om cu vederi mult mai liberale decat predecesorul sau, Mihail Sturza si pe deasupra partizan convins al Unirii.Ghica l-a numit pe Cuza presedinte al judecatoriei Covurlui in octombrie 1849 unde a ramas pana in februarie 1851cand i s-a incredintat postul de director al Ministerului de Interne.In ambele functii el se remarca printr-un respect desavarsit al legii , cinste exemplara si adanca intelegere fata de taranime.In 1855 domnitorul Ghica ii acorda lui Cuza rangul inalt de vornic ,iar in 1856 este numit in postul de parcãlab la Galati.Dupa incetare domniei lui Ghica este instalat potrivit congresului de la Paris un caimacam si anume Theodor Balş, antiunionist care il ilociueste pe Cuza.Dupa moarte lui  Balş noul caimacam Nicolae Vogoride si el adversar al Unirii, vrand sa-si faca partizani il numeste din nou pe Cuza in postul de parcãlab de Covurlui.Spre a si-l apropia si mai mult el reintegreaza si in armata ca sublocotenent la 16 martie si il inainteaza apoi la 24 aprilie locotenent, dupa 4 zile la 28 aprilie il face capitan, iar dupa alte cinci zile la 3 mai, maior.Era o inaintare cu totul in afara regulii, exceptionala, care a starnit valva si comentarii. Vogoride îsi inchipuia desigur ca astfel si-a asigurat in Cuza un devotat.S-a inselat amarnic, deoarece acest om de caracter nu intelegea sa renunte la convingerile sale unioniste de dragul unor avanataje materiale.Asa incat Cuza nu-si ascunse nici de data aceasta parerile ceea ce avu ca urmare indepartarea sa din Galati tocmai in timpul alegerilor pentru Adunare ad-hoc, sub pretextul unor "osabite lucrari la distrctul Ismail si Cahul".Cuza raspunse printr-o rasunatoare demisie in care însira toate ingerintele administratiei in alcatuirea listelor electorale, ce urmareau obtinerea la alegeri a unui rezultat antiunionist.Demisia a contribuit la hotararea Puterilor Garante de a anula alegerile falsificate.La alegerile noi,Cuza a fost ales deputat de Galati.In cadrul adunarii ad-hoc el a votat propunerea lui Costache Negri de a impropietari taranii.Prin Conventia de la Paris din 7/19 august 1858 s-a hotarat ca cele doua tari sa poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti sub suveranitatea Portii si garantie colectiva a Marilor Puteri cu o comisie centrala pentru pregatirea legilor si o curte de Casatie Comuna, dar cu doi domni, doua camere si doua guverne.Vogoride îsi modifica atitudinea fata de Cuza si il avanseza la 20 august 1858 la gradul de colonel si peste trei saptamani la 12 sept 1858 ajutor al hatmanului militiei, iar in octobrie 1858 caimacamia celor trei persoane{doi liberali si un reactionar } ii acorda postul de hatman si apoi devine comandantul intregii armate moldovene.Era un om popular, simpatic si inteligent avand replica prompta si ascutita.La 5 ianuarie 1859 este ales domn al Moldovei.In Tara Romaneasca in ziua de 24 ianuarie 1859 la orele 11 dimineata deputatul Vasile Boierescu a cerut presedintelui Adunarii Elective, sedinta secreta pentru a face o propunere- aceea de a se uni asupra principiului Unirii si a persoanei ce reprezinta acest principiu-Al.I.Cuza -domnul Moldovei.Toate cele 64 buletine de vot poarta numele lui Al.I.Cuza. Biroul constata unaminitatea voturilor si proclama pe noul ales ceea ce provoaca o adevarata explozie de entuziasm .Peste 30.000 de oameni aclama din toata inima pe Cuza in care îsi punea nadejdea pentru o viata mai buna.In Bucuresti multimea imensa amestecata cu ostirea joaca la toate raspantiile Hora Unirii in sunetul muzicilor militare, se trag clopotele tuturor bisercilior iar cladirile publice si casele sunt puternic luminate;oamenii se imbratiseaza fara sa se cunoasca.

"Cuza a fost, in fond un mare revolutionar al poporului roman;a urmarit statornic indeplinirea programului revolutiei de la 1848 si a contribuit in chip esential la indeplinirea unor puncte principale ale acestui program.A   bine meritat astfel de la patrie;numele lui va ramane inscris cu litere de aur in cartea istoriei poporului nostru, alaturi de numele marilor voievozi si domni ai lui.

Al.I.Cuza a simbolizat "renasterea Romaniei"si "constiinta nationala"si a tinut intodeauna cuvantul, era gata a-si sacrifica tronul persoana sa numai sa-si apere tara de orice pericol;numele lui e bine cuvantat de trei milioane de locuitori pe care i-a facut cetateni"

"Nu  gresealele lui l-au rasturnat pe Cuza, ci faptele [lui] cele mari;aceste fapte mari sunt nepieritoare"

                                               

Si nu uitati:

Invata istoria

Sa stii cine ne sunt parintii

Si fratii nostri si stramosii

Vecinii, prietenii,dusmanii

Si ce va fi pe acest pamant

Primit in dar cu legamant de la natura,

Ca pe acest picior de plai,

Pe locul acestei guri de rai

Sa fim stapani pe veci.